vineri, 31 august 2018

POZIŢII SPECIALE CARE ŢIN DE STRATEGIE

Sunt situaţii - şi nu puţine - când, în cadrul unui joc zar-traseu apare strategia. Ideea de strategie nu înseamnă, neapărat că şi jocul e de strategie, dar, nu de puţine ori, cele două coexistă. Exemplul cel mai relevant de poziţie specială care implică strategia este ramificaţia. Întâi "singură"
iar apoi în context:
Un alt exemplu este alegerea dacă să se înainteze implicit 6 poziţii sau să se intre cu un alt pion pe traseu
atunci când oricare pion al oricărui jucător ajunge pe una din cele 4 stele. Exemplele ar mai putea continua. Ca şi codificare, aceste jocuri ar primi litera G.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.